Detalii Hyundai Ioniq 6 First Edition- Editie limitata la 2500 de exemplare
- Elemente exclusive de design exterior și interior inspirate de Conceptul Prophecy EV
- Primul model care introduce noua emblema Hyundai
- Motor dublu AWD cu 325 CP
Hyundai a lansat oficial prima editie limitata pentru modelul electric Ioniq 6. Acesta se numeste First Edition si va fi disponibil in doar 2500 de exemplare.
Ioniq 6 First Edition marcheaza debutul european al modelul electric Ioniq 6. Acesta vine cu o serie de imbunatatiri de design si performante.
Modelul First Edition vine echipat cu jante de 20 inch finisate in negru mat, capace de oglinzi si ornamente exterioare vopsite in negru. Ioniq 6 este, de asemenea, primul model Hyundai care introduce noul design al emblemei „H”, finisata in aluminiu negru.
Clientii pot alege una dintre cele patru culori de caroserie disponibile: Biophilic Blue Pearl, Serenity White Pearl, Nocturne Grey Metallic si Gravity Gold Matte.
La interior Hyundai a folosit materiale ecologice, durabile si cu accente negre. Scaunele sunt imbracate in piele ecologica in combinatie cu un material textil obtinut din PET-uri reciclate. Plansa de bord este decorata cu elemente din piele ecologica. Plafonul este imbracat in material textil negru, obtinut din PET-uri reciclate. Covorasele sunt fabricate dintr-un material special Econyl, care poate fi vopsit in culoarea caroseriei.
Hyundai Ioniq 6 First Edition dispune de un pachet de baterii cu o capacitate de 77.4 kWh si o autonomie de 515 km in regim WLTP.
Propursorul vine cu o configuratie cu doua motoare, cu o putere maxima de 325 CP si un cuplu de 605 Nm. Sprintul 0-100 km/h se realizeaza in 5.1 secunde.
Clientii vor beneficia si de un abonament gratuit de un an pentru pachetul IONITY Premium, prin care vor avea preturi reduse la peste 400.000 de statii de incarcare din Europa.
Hyundai Ioniq 6 First Edition va putea fi comandat incepand cu 9 noiembrie si va fi disponibil doar in Germania, Marea Britanie, Franta, Norvegia si Tarile de Jos. Preturile vor fi anunatte in curand.
Via Hyundai
Pingback: Hyundai va comercializa doar modele electrice in Norvegia
Pingback: Hyundai Ioniq 6 First Edition un real succes in Europa -